Amenajarea camerelor pentru copii
Pentru viitorii părinți, amenajarea camerei copilului poate fi o adevărată provocare. Înainte de a începe să decorezi și să mobilezi camera, este important să știi exact ce ai nevoie. Printre lucurile care nu trebuie să lipsească din camera copilului sunt: pătuțul, o masă de înfășat și un dulap și, dacă există spațiu, o zonă pentru părinți: un scaun, fotolii sau canapele. Acestea sunt câteva dintre regulile de bază care trebuie respectate atunci când amenajezi o cameră pentru copii.
Mobilierul în camerele pentru copii
Patul copilului – zona de dormit

Patul este cel mai important obiect de mobilier din camera copilului. Ai grijă să fie practic si frumos
Pătuțul este, cu siguranță, cea mai importantă parte a mobilierului din camera copilului și trebuie să fie confortabilă și funcțională în primul rând și apoi să îndeplinească şi criteriile estetice. Având în vedere rolul principal în spațiu, poziția sa ar trebui să fie centrală. Poți scoate în evidență această parte a camerei construind o galerie de fotografii pe peretele de deasupra pătuțului, prin lipirea unui autocolant sau a unei imagini de fundal interesante sau prin montarea unui baldachin.
Masa de înfășat
Această parte a camerei este, de asemenea, foarte importantă, deci este esențial să fie practică și funcțională și să ai totul la îndemână. Dacă nu dorești să cumperi o masă, o poți improviza dintr-un dulap cu sertare sau dintr-o masă pe care nu o mai folosești, decorând-o și ajustând-o la stilul întregii camere. În partea de deasupra, poți monta rafturi simple, care vor servi la depozitarea articolelor necesare.
În acest fel, toate lucrurile necesare pentru schimbarea și înfășarea copilului vor fi la îndemână.

Este indicat ca masa de înfăşat din camera copilului să fie poziționată în apropierea patului, astfel încât, după schimbare, să îl poți transfera cu ușurință pe cel mic
Dulapul
Lucrurile pentru copii sunt destul de mici, deci nu vei avea nevoie de un dulap mare, la început. În schimb, poți folosi cutii decorative și coșuri pe care le poți depozita sub pat și sub masa de înfășat, pe rafturi sau poliţe și pe bare, folosind umerașe.

În lipsa unui dulap, iată cum poți depozita nu numai îmbrăcăminte și încălțăminte, ci și alte lucruri de care ai nevoie
Amenajează colțul părinților în camera copilului
În camera copilului ar trebui să existe un colț pentru părinți, desigur dacă încăperea o permite – un loc în care poți să stai în timp ce hrănești și adormi copilul sau când îi citești. Alege un scaun confortabil, un fotoliu sau o canapea, deoarece vei petrece mult timp aici.

Spațiul pentru părinți este important în camerele pentru copii, pentru a avea tot confortul atunci când stai lângă cel mic și îi citești povești, seara înainte de culcare
Pardoseala în camera copilului
Cerințele tale sunt, cu siguranță, punctul de plecare în alegerea pardoselii. Vrei o suprafață complet naturală, care să prevină și dezvoltarea bacteriilor? Dacă dorești frumusețea și căldura lemnului natural, alegerea potrivită pentru tine este parchetul din lemn de înaltă calitate.

Parchetul din lemn este pardoseala ideală pentru camera copilului: naturală, frumoasă și antibacteriană
Vrei ca pardoseala să absoarbă zgomotele, dar să fie, în același timp, și o suprafață caldă? Vinilul este o pardoseală caldă și economică, ce oferă posibilități de design nesfârșite și se potrivește cu ușurință în orice casă.

Pardoseala din vinil este recomandată pentru camerele pentru copii. Este o suprafață caldă și economică, ce oferă posibilități de design nesfârșite
Vrei un material complet natural și în același timp ideal pentru spațiile unde își petrec timpul copiii sau persoanele cu tulburări respiratorii și alergii? Alegerea corectă este un linoleum pur, complet ecologic, care are proprietăți antistatice, antialergice și antibacteriene.
Linoleumul este un material 100% natural, se produce din ulei de in, rășină de pin, praf de lemn, plută și calcar și face parte din categoria pardoselilor calde, este confortabil, absoarbe presiunea și oferă o senzație plăcută la mers. Tarkett îți oferă o mare varietate de culori și modele inspirate din natură, din care poți alege pentru pardoseala din linoleum. Mai mult, poți combina diferite tipuri de culori sau texturi pentru a crea designul dorit.

Linoleumul este un material natural, antibacterian, ideal pentru spațiile în care copii dorm sau se joacă
Creează un adevărat imperiu de care să fii mândru. Va fi spațiul în care copiii își vor petrece fără griji primele zile, luni și chiar ani. Există multe posibilități, dar ascultă sfatul nostru și asigură-te că vei evita greșelile în amenajarea camerei copilului.