• cum se pune tapetul

Cum se pune tapetul – alegerea și montarea pas cu pas

Dacă faci un exercițiu de imaginație și te întorci în România anilor ‘90, cu siguranță ai să poți vizualiza o mulțime de locuințe care au pe pereți diverse tipuri de tapet. A urmat o perioadă în care tapetul a fost considerat, pe nedrept, demodat și chiar neigienic, motiv pentru care puțini au mai fost cei care să-l prefere pentru amenajarea casei. Odată cu apariția materialelor noi și cu dezvoltarea tehnologiilor inovatoare, însă, tapetul și-a recâștigat popularitatea și a devenit una dintre cele mai interesante, sigure și simple metode pentru renovarea sau amenajarea spațiilor rezidențiale ori ale celor din instituții.

În cele ce urmează, te invităm să descoperi care sunt cele mai noi sisteme de amenajare în ceea ce privește decorarea pereților, ce presupune instalarea sau montarea tapetului și de ce este o soluție modernă și performantă pentru locuința ta. 

Cum alegi tapetul potrivit – critetii de care să ții cont
Sisteme pentru spații uscate – cum se montează tapentul
Sisteme pentru spații umede – instalarea impermeabilă
De ce să alegi montarea unui tapet PVC

Cum alegi tapetul potrivit – criterii de care să ții cont

alegerea tapetului

Alegerea tapetului este o provocare, pentru că există o varietate mare de designuri. Sunt, însă, unele criterii generale de care ar fi bine să ții cont, astfel încât produsul pentru care optezi să răspundă nevoilor și așteptărilor tale. Astfel, în momentul în care te-ai hotărât să-ți decorezi casa cu tapet, consultă-te mai întâi cu un specialist în amenajări interioare și ghidează-te după aspecte importante, cum ar fi: 

  • materialul din care este realizat – există mai multe tipuri de tapet lavabil sau nu: vlies (cu strat inferior fabricat din fibre nețesute, textile ori celulozice legate prin polimer), pe suport de hârtie (stratul inferior este din hârtie și cel superior imprimat poate fi tot din hârtie ori spumă vinilică, PVC sau fibre textile), din PVC eterogen ori omogen și chiar din linoleum (care nu trebuie confundat cu linoleumul clasic, de pe vremuri); dacă în trecut nu aveai prea multe opțiuni în ceea ce privește materialul din care era realizat tapetul, acum ai posibilitatea de a alege un tapet din PVC, de exemplu, flexibil și ușor de instalat, dotat cu tehnologii de ultimă generație, pentru un plus de confort, siguranță și sustenabilitate; 
  • caracteristicile mediului în care este montat – una dintre cele mai mari probleme din trecut era că tapetul putea mucegăi foarte ușor, dacă mediul în care era montat prezenta un nivel mare de umiditate; acum, cu ajutorul unui tapet din PVC impermeabil, scapi de această grijă și poți să-ți decorezi astfel pereții din baie ori bucătărie, nu numai pe cel din living sau dormitor; prin urmare, alege sistemele pentru mediul uscat ori pentru cel umed, în funcție de nevoile tale; 
  • sustenabilitatea – în contextul actual, sustenabilitatea a devenit un criteriu important inclusiv în ceea ce privește tapetul; optează pentru designuri care sunt rezistente la abraziuni, zgârieturi, pete persistente, cum sunt cele de grăsime sau lăsate de substanțele chimice, astfel încât să te asiguri de durabilitatea produselor; totodată, poți alege, de exemplu, tapetul ecologic din linoleum, cum este cel din colecția Tarkett Lino, care are la bază materii prime naturale și regenerabile, precum uleiul din semințele de in, rășina de pin, făina din lemn, plută ori iută; 
  • designul – în funcție de stilul în care ai decorat casa ori încăperea unde pui tapet, este recomandat să alegi un design potrivit, ca să creezi armonie vizuală; 
  • crearea unui mediu sigur – unul dintre criteriile esențiale atunci când alegi tapetul este ca acesta să-ți ofere un mediu sigur, adică:
    • să fie ignifug – eviți pericolul de incendiu;
    • să fie ușor de igienizat – un tapet cu tratament, cum este Top Clean;
    • să nu permită formarea mucegaiurilor, dezvoltarea microbilor – este avantajul unui tratament de tipul PU-shield, așa cum este și tapetul Wallgard din portofoliul Tarkett; acest tapet este conceput în mod special pentru centrele medicale și căminele pentru vârstnici, dar îl poți utiliza și pentru renovarea locuinței, mai ales dacă suferi de anumite afecțiuni medicale, cum sunt alergiile sau astmul, de pildă, și ai nevoie de un mediu în care să existe cât mai puțini vapori chimici (de la produsele de curățat, de pildă) sau alte particule nocive ori praf.

? Dacă vrei un mediu cât mai curat în locuință, un alt design de tapet din portofoliul Tarkett, cum este ProtectWALL 2CR, îți oferă un grad suplimentar de igienă. Acesta este special conceput pentru laboratoare și camere sterile și este proiectat pentru a reduce nivelul poluanților din mediu. De asemenea, vei putea să-l cureți ușor, pentru că tapetul este tratat cu protecția pentru suprafețe Top Clean. 

Tapetul ProtectWALL 2CR

Sisteme pentru spații uscate – cum se montează tapetul

În ceea ce privește instalarea tapetului, este foarte important să apelezi la personal bine pregătit, ca să te asiguri că lucrările sunt de calitate și că te vei putea bucura de performanțele produsului în condiții optime. Unul dintre aspectele esențiale pentru montarea corectă a tapetului este alegerea acestuia în funcție de mediu. 

Astfel, pentru spațiile uscate, cum sunt sufrageria și dormitorul, poți opta, de exemplu, pentru tapetul din PVC (vinil) eterogen sau omogen ori pentru linoleumul pentru tapet. Acestea sunt soluții moderne, care te vor ajuta nu doar să ai un mediu confortabil și sigur, ci și satisfacția unui design creativ, care să dea o notă personală căminului tău.

Cum se realizează instalarea tapetului din PVC (vinil)

Dacă optezi pentru tapetul din PVC eterogen (vinil), etapele instalării se referă la pregătirea pereților, a tapetului și la montarea propriu-zisă. Este indicată respectarea recomandărilor producătorilor, cele mai importante dintre acestea fiind:

  • depozitarea corectă a tapetului – dacă nu îl folosești imediat, păstrează rola sau rolele de tapet în poziție verticală, ca să nu se deterioreze;
  • verificarea nivelului temperaturii și al umidității – pentru ca instalarea tapetului să se realizeze în condiții optime, este bine ca temperatura din cameră să fie constantă pe tot parcursul montării și să nu fie mai mică de 15°C; nivelul umidității ar trebui să se situeze între 35 și 65%;
  • tăierea rolei de tapet – este recomandată tăierea rolei de tapet în fâșii de dimensiuni potrivite pentru camera respectivă; acestea ar trebui lăsate să se aclimatizeze, la temperatura camerei (minimum 15°C), cu cel puțin 24 de ore înainte de instalare; montarea poate fi realizată pe verticală sau pe orizontală; este necesară măsurarea suprafețelor, înainte de instalarea tapetului; dacă tapetul are un anume design, se urmăresc formele acestuia, din punct de vedere estetic;
  • pregătirea substratului/pereților – este important să fie drepți, netezi, curați (fără urme de marker, creion sau alte pete) și uscat; este indicată măsurarea nivelul de absorbție și menținerea acestuia la valori moderate; 
  • folosirea unui adeziv adecvat – pentru montarea tapetului din PVC (vinil), este recomandată utilizarea exclusivă a adezivului indicat de producător; de obicei, acesta se aplică atât pe tapet, cât și pe perete, dar cel mai bine este să fie respectate instrucțiunile de folosire;
  • respectarea instrucțiunilor de montare – producătorul recomandă lăsarea unui spațiu de 5 cm între conducte și pereți, pentru ca tapetul PVC să fie instalat corect în aceste zone; fixarea foliilor de tapet se efectuează în ordinea în care au fost tăiate fâșiile; se va elimina aerul care se poate forma în interior, cu ajutorul unei role de cauciuc (netezirea se face de două ori); surplusul de material din zona tavanului sau a podelei va fi îndepărtat cu ajutorul unei rigle și al cutter-ului; excesul de adeziv va fi eliminat cu o cârpă moale sau cu un burete.

Reține că este important ca orice altă lucrare realizată pe tapetul proaspăt instalat să fie efectuată după cel puțin 48, chiar 72 de ore de la montarea acestuia. 

? Unul dintre produsele din portofoliul Tarkett pentru care poți opta, ca să ai o locuință modernă, este tapetul ProtectWALL (1,5 mm), din vinil de înaltă perfomanță. Printre marile avantaje ale instalării acestuia se numără scăderea costurilor cu reparațiile și întreținerea, prin reducerea deteriorării pereților, respectiv a tapetului în sine. Totodată, pentru un decor creativ și o estetică deosebită, îți recomandăm să armonizezi cromatic tapetul ProtectWALL cu gamele iQ Granit, iQ Optima, Tapiflex și Acczent.

 

tapet

                                                    Tapetul ProtectWALL (1,5 mm)

Instalarea tapetului din linoleum

Una dintre soluțiile inovatoare pentru care poți opta este primul și singurul linoleum potrivit pentru tapetare și dotat cu certificare pentru incendiu, adică LinoWall. Acest tip de produs, din portofoliul Tarkett, vine cu un tratament de suprafață xf2™ pentru o rezistență mecanică și chimică extremă, inclusiv la acizii diluați, uleiuri, grăsimi, solvenți și alcaline.

linoleum pentru tapet

Linoleumul pentru tapet LinoWall 2.00 mm

Instalarea unui astfel de tapet nu diferă foarte mult de cea valabilă în cazul tapetului din PVC eterogen. Există, însă, unele aspecte cărora e bine să le acorzi importanță, ținând cont de recomandările producătorilor:

  • aclimatizarea rolelor de tapet – cu 24 de ore înainte de instalare, este recomandat ca rolele de linoleum pentru tapet să fie lăsate să se aclimatizeze la o temperatură a camerei care să nu fie sub 18°C; este indicată păstrarea în poziția verticală, într-un mediu curat (fără praf) și uscat;
  • folosirea amorsei – este posibil ca, înainte de instalare, să fie nevoie de aplicarea amorsei speciale pentru tapet (diluată);
  • montarea pe verticală sau pe orizontală – la fel ca tapetul PVC, și LinoWall poate fi montat fie pe verticală, fie pe orizontală; este important ca fâșiile să fie fixate una lângă alta, nu cu marginile suprapuse; 
  • menținerea unui nivel adecvat al temperaturii și al umidității – în timpul instalării linoleumului pentru tapet, este indicat ca în cameră să fie o temperatură constantă, de minimum 18°C, iar nivelul umidității să se situeze între 35 și 65%.

Instalarea tapetului din PVC omogen

Într-o lume competitivă, în care tehnologiile se dezvoltă cu o viteză uluitoare, tu nu poți rămâne pe loc, iar atunci când vine vorba de designul pereților și numai, una dintre cele mai interesante și inovative soluții este tapetul din PVC omogen. Din această perspectivă, în portofoliul Tarkett găsești colecția iQ Surface. Cu o grosime de doar 2 mm, având o flexibilitate deosebită și o rezistență mare la deteriorare, un astfel de tapet îți oferă posibilitatea de a obține un decor creativ și durabil. Poți utiliza un sistem integrat, cu pardoseală din covor din PVC omogen și tapet din aceeași gamă iQ Surface. 

tapet din pvc omogen

Tapetul iQ Surface

În ceea ce privește instalarea unui tapet din PVC omogen, așa cum este și iQ Surface, principalele recomandări ale producătorilor se referă la:

  • curățarea pereților – praful poate cauza o aderență improprie; petele de ulei, grăsimi, agenții impregnați pe suprafețe, markerele pot duce la apariția unor pete decolorate pe tapet, odată ce el a fost montat; prin urmare, este recomandată curățarea temeinică a pereților; 
  • pregătirea tapetului – înainte cu 24 de ore de instalare, lasă rolele de tapet să se aclimatizeze la temperatura camerei, care să nu fie mai mică de 15°C, iar nivelul umidității să fie între 30 și 60%; dacă este vorba despre mai multe role de 2 m, de exemplu, este indicat să fie depozitate în interior, pe verticală și cu spațiu între ele; 
  • umiditatea suprafețelor – indiferent că este vorba despre pereți sau alte obiecte pe care va fi montat tapetul, acestea este obligatoriu să fie curate, uscate (sau cu un nivel minim de umiditate (max. 8%).

Unul dintre avantajele unui astfel de tapet este că îl poți folosi și pentru decorarea inedită a obiectelor din casa ta. Iată cum se instalează iQ Surface pe alte suprafețe decât pardoseala ori pereții: 

Sisteme pentru spații umede – instalarea impermeabilă

Una dintre marile provocări, care au descurajat, de-a lungul timpului, consumatorii să folosească tapetul, este evitarea formării mucegaiului. Dată fiind această problemă, montarea tapetului în baie sau bucătărie era de neconceput. Odată cu proiectarea sistemelor pentru spațiile umede, a venit și soluția eficientă, nu numai pentru locuințe, ci și pentru instituții din domeniul medical și educațional. 

Așa a luat naștere și conceptul Wetroom, pe care îl regăsești în cazul pardoselilor și al tapetului din portofoliul Tarkett. Performanța optimă vine odată cu aplicarea unui sistem integrat în care poți opta pentru pardoseală, tapet și accesorii specifice pentru mediul umed și pe care le poți și armoniza cromatic. 

Ce presupune instalarea impermeabilă 

Una dintre caracteristicile de bază ale unui sistem pentru spații umede este instalarea impermeabilă. Potrivit producătorilor, principalele recomandări, din această perspectivă, sunt: 

  • păstrarea tapetului la temperatura adecvată – înainte de instalare, tapetul din PVC (vinil) impermeabil este bine să fie păstrat la o temperatură de peste 15°C;
  • folosirea unei amorse – înainte de aplicarea adezivului recomandat de producător, este indicată utilizarea unei amorse pentru tapet, adecvate pentru PVC impermeabil;
  • respectarea instrucțiunilor pentru sudură – tapetul din PVC impermeabil se fixează prin sudură la cald; înainte de această operațiune, este recomandat un repaus de 24 până la 48 de ore;
  • utilizarea masticului special – odată tapetul montat, este indicată etanșeizarea îmbinărilor din dreptul ferestrelor și al ușilor, utilizându-se mastic special conceput în acest sens.

Tapetul din PVC impermeabil pentru spații umede

Pentru un spațiu umed, este ideală instalarea unui tapet impermeabil. Una dintre variantele pentru care poți opta, în acest sens, este tapetul din PVC Aquarelle Wall. Pentru a te bucura de performanțele acestuia în condiții optime, reține că el a fost conceput ca parte dintr-o soluție complet integrată pentru umezeală, cu pardoseli armonizate, brâuri și accesorii. Totodată, Aquarelle Wall este un tapet tratat cu protecția pentru suprafețe Top Clean, pentru o curățare ușoară, și nu conține ftalați. 

tapet din vinil

Tapetul Aquarelle Wall

? O altă colecție de tapet din PVC impermeabil, pe care îl poți descoperi în portofoliul Tarkett, este Aquarelle Wall HFS, ideal pentru dușuri, băi, dar și pentru vestiare, cămine pentru persoanele în vârstă ori spitale. Un astfel de decor îți oferă un plus de siguranță, un mediu mai curat și durabilitate, fiind ușor de întreținut, rezistent la zgârieturi și pete. 

tapete din vinil impermiabile

Aquarelle Wall HFS

Accesoriile speciale pentru conceptul Wetroom

Pentru amenajarea elegantă și eficientă a băii sau a bucătăriei, la Tarkett poți găsi o gamă variată de accesorii special create pentru conceptul Wetroom. Iată care sunt câteva dintre ele, importante pentru instalarea tapetului: 

  • profile de joncțiune – acestea sunt concepute pentru a aduce un plus de igienă și de rezistență la colțuri; profilele de jonctiune sunt realizate din PVC flexibil; practic, sunt secțiuni triunghiulare care se lipesc pentru a reduce diferența de grosime dintre pardoselile ridicate pe perete și tapetul Aquarelle; 
  • brâuri pentru pereți și pardoseală – sunt realizate din PVC impermeabil și au rolul de a finisa instalarea tapetului ori a pardoselii; este exclusă, astfel, posibilitatea infiltrării apei provenite chiar și de la condens; de pildă, Aquarelle Wall Borders este un brâu din vinil impermeabil, tratat cu protecția pentru suprafețe Top Clean, special conceput pentru camerele cu umiditate și armonizat cu toate variantele de tapet și pardoseală, pe care le poți descoperi în colecțiile Tarkett. 

cum se monteaza tapetul

Aquarelle Wall Borders

Ca să îți dai seama mai bine despre ce înseamnă, de fapt, sistemul integrat aplicabil pentru conceptul Wetroom, te invităm să vizionezi cum se instalează pardoseala, tapetul și accesoriile într-o baie modernă, cu un design creativ și elegant.

De ce să alegi montarea unui tapet PVC

cum se pune tapetul pe etape

Fie că optezi pentru tapetul din PVC eterogen sau omogen, fie că alegi linoleumul pentru tapet, alegerea unui astfel de design pentru pereții din locuința ta vine cu o serie de avantaje, iar în continuare, afli care sunt cele mai importante dintre ele. 

Racord special între pardoseală și perete

Mai ales dacă este vorba despre spații umede, precum baia sau bucătăria, este esențial să optezi pentru soluții care nu permit infiltrațiile. Spre deosebire de alte materiale, un tapet din PVC este instalat cu un racord special între pardoseală și perete. Concret, tapetul se suprapune cu 3 cm peste pardoseala care a fost ridicată în scafă (de obicei, măsoară 10 cm). De asemenea, racordul este prevăzut cu o curbură cu raza de cel puțin 3 cm, la colțul interior format între pardoseală și perete, ceea ce permite scurgerea apei și igienizarea suprafeței. Dincolo de toate acestea, asigură un finisaj perfect și elegant. 

Îmbinările invizibile

Dacă în cazul plăcilor de faianță sau de gresie, există rosturi de îmbinare, unde se poate forma mucegaiul, cu un tapet PVC ai scăpat de această problemă, pentru că el se montează fără îmbinări. Fâșiile de tapet se instalează cu un cordon de sudura la cald, obținându-se o suprafață care arată ca un întreg și este foarte ușor de curățat. 

Igienic și rezistent

Îți dorești ca mediul din casa ta să fie sigur pentru sănătate, iar un tapet din PVC, tratat cu protecția specială pentru suprafețe Top Clean ori cu tratament PU-shield este ușor de curățat, igienic și nu permite formarea microorganismelor, mai ales în spațiile umede. Totodată, este proiectat ca să contribuie la reducerea nivelului factorilor poluanți din mediu, precum praful, particulele de aerosol ori vaporii chimici. 

Finisaj elegant și accesorii speciale 

Datorită accesoriilor special concepute, instalarea tapetului din PVC se poate realiza cu finețe, oferind o suprafață continuă, excluzând riscul depunerilor inestetice sau al formării mucegaiului. De asemenea, flexibilitatea lui oferă posibilitatea unui design creativ și elegant. 

Alegerea și instalarea tapetului sunt provocări dificile la prima vedere, însă, ținând cont de recomandările producătorilor, cum sunt și cele de mai sus, și apelând la firme specializate, proiectul amenajării locuinței poate fi un succes. 

Sursa foto: Tarkett, Shutterstock

Sursa video: Tarkett Romania Youtube Channel

Comentariile sunt dezactivate